stiri

AUDIO. Disputa intre Primaria Iasi si Directia Judeteana pentru Cultura din cauza monumentului dedicat domnitorului Alexandru Grigore Ghica

Monumentul dedicat domnitorului Alexandru Grigore Ghica a devenit subiectul unei dispute între Primăria Iaşi şi Direcţia Judeţeană pentru Cultură.

Municipalitatea anunţă că, în luna mai, a organizat consultări cu reprezentanţi ai instituţiilor culturale, arhitecţi şi urbanişti pentru stabilirea celui mai potrivit amplasament al viitorului ansamblu statuar.

În urma discuţiilor au fost selectate două variante: zona dintre Biserica “Sfântul Nicolae Domnesc” şi vechea Curte Domnească, respectiv terenul din apropierea Şcolii Primare “Gheorghe Asachi”

Cu toate acestea, pe 20 mai, Direcţia Judeţeană pentru Cultură Iaşi a emis un aviz pentru un alt amplasament: rondul din faţa intrării principale în Parcul Expoziţiei, pe locul fostei statui a Ostaşului Sovietic.

Primarul Mihai Chirica

Totusi, conducerea Direcţiei Judeţene pentru Cultură Iaşi spune ca amplasamentul nu e fost propus de institutia ieseana, ci de Comisia zonala a Monumentelor istorice

Bobi Apăvăloaie, directorul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Iaşi

Decizia finală privind locaţia în care va fi ridicată statuia domnitorului Alexandru Grigore Ghica urmează să fie luată după analizarea tuturor avizelor şi punctelor de vedere de către Ministerul Culturii.

Related Articles

Back to top button