Au fost alesi vicepresedintii CJ Suceava
Consilierii județeni PSD Nicolae Robu și Stelian Simeria sunt noii vicepreședinți ai Consiliului Județean Suceava.
Cei doi au fost aleși în aceste funcții în ședința de joi a deliberativului județean, fiind propuși de către președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan. Nicolae Robu și Stelian Simeria au fost singurele propuneri pentru funcțiile de vicepreședinte al Consiliului Județean Suceava.
Înainte de începerea votului, liderul consilierilor județeni ai PNL, Vasile Tofan, a declarat că liberalii asigură cvorumul ședinței, însă nu vor participa la alegerea celor doi vicepreședinți.
La rândul său, liderul consilierilor județeni ai AUR, Ionel Vasiliu, a spus că această formațiune politică nu face nicio nominalizare pentru cele două funcții, având în vedere că nu are alianțe nici cu PSD, nici cu PNL.
În urma voturilor, Stelian Simeria a fost votat de 21 de consilieri județeni, în timp ce Nicolae Robu a avut 20 de voturi, cei doi fiind astfel noii vicepreședinți ai Consiliului Județean Suceava.
După vot, președintele CJ Suceava, Gheorghe Șoldan, i-a felicitat pe cei doi, precizând că aceștia sunt colegi cu care a colaborat îndeaproape, în special în ultimele luni, de când a preluat mandatul de președinte al Consiliului Județean Suceava.