stiri

Arest prelungit pentru inculpatii din dosarul “Fabrica de vise” de la Miroslava

Tribunalul Iasi a prelungit mandatul de arestare preventivă în cazul lui Philipp Fuhrmann, fondatorul “Fabricii de vise” de la Miroslava.

Astfel, a fost admisa propunerea de prelungire a măsurilor preventive formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în cazul lui Fuhrmann şi a altor şapte persoane cercetate în acelaşi dosar.

Sunt cercetaţi pentru comiterea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat şi de “efectuare de operaţiuni, fără a deţine autorizaţie eliberată în condiţiile legii, cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive”.

În afară de măsurile luate împotriva celor opt, Parchetul a propus, iar Tribunalul Iaşi a acceptat şi prelungirea mandatului de arest la domiciliu în cazul unui al nouălea inculpat, Vlad Constantin Acatrinei.

Related Articles

Back to top button