stiri

A 44-a editie a festivalului “Toamna la Voronet” va avea loc in noiembrie la Gura Humorului

Festivalul International de Film Diaporama si Arta Fotografica” TOAMNA LA VORONET a ajuns la editia a 44-a in 2024 si se va desfasura in perioada 6-9 noiembrie la GURA HUMORULUI.

Festivalul isi propune sa aduca in fata publicului, pe langa filmele documentare din concurs, filme romanesti dar si intalniri cu importanti regizori, scenaristi, producatori, critici si actori.

Programul Festivalului cuprinde patru secţiuni în competiţia oficială:

  • Secţiunea film documentar – scurt şi mediu metraj (durată maximă de 40 minute)
  • Secţiunea film studenţesc – scurt şi mediu metraj (documentar, ficțiune, experiment etc) (durată maximă de 40 minute)
  • Secțiunea film turistic – scurt şi mediu metraj (durată maximă de 40 minute)
  • Secţiunea digiporamă – durată maximă de 5 minute

Organizatorii vor nominaliza un juriu format din personalităţi ale artei filmului (scenarişti, regizori, critici, creatori de imagine etc.) pentru preselecţia filmelor înscrise în Festival.

În cadrul Festivalului, în afara competiţiei oficiale, vor fi organizate şi proiecţii în avanpremieră a unor filme artistice de lung metraj, portrete ale unor cunoscuți cineaști români, o caravană de promovare a filmului românesc, workshop-uri, expoziţii de arte vizuale, lansări de carte, conferinţe si concerte

Toamnă la Voroneț îşi propune să promoveze creativitatea şcolilor de film, competenţa şi profesionalismul în acest domeniu, precum şi contactele dintre generaţiile de cineaşti, încurajând tinerii realizatori de film.

Related Articles

Back to top button